viniete europa

Vinieta Moldova 2024 – Tot ce trebuie să știi…

vinieta moldova cat costa vinieta
Vinieta Moldova 2024

Cu toate că e o țară mică, vinieta sau taxa de drum în Moldova este luată în serios.

Dacă plănuiești să o vizitezi sau cel puțin traversezi în viitorul apropiat, trebuie să ții cont de faptul că este foarte probabil să ai nevoie de vinietă. Acest lucru este valabil atât pentru persoanele fizice care se deplasează cu mașinile personale, cât și pentru transportatori.

Hai să aflăm mai multe despre ce presupune vinieta MD, precum și de unde o poți achiziționa!

La finalul articolului vom discuta inclusiv și ce se întâmplă în cazul în care nu o ai… (Nu îți recomandăm să riști!)

Cum verific dacă am nevoie de vinietă Moldova?

Sunt extrem de slabe șansele, inexistente mai degrabă, să nu ai nevoie de vinietă în Moldova.

De ce?

Pentru că taxa se plătește de către vehiculele înmatriculate într-o țară străină pentru toate drumurile publice din Republica Moldova.

De unde pot cumpăra fizic vinieta Moldova?

Ai posibilitatea să achiziționezi vinieta de la o sucursală a Moldova Agroindbank (MAIB). 

Nu te stresa prea tare, deoarece găsești cu ușurință o locație la graniță, dar și mai apoi, pe teritoriul țării. Lista sucursalelor este aici , caut-o pe cea din proximitatea ta. În același timp, poți achiziționa de la orice punct a terminalelor de plată a companiilor Qiwi, Paymaster, MMPS și PayNet, prezente la majoritatea punctelor de trecere a frontierei, la stațiile PECO sau în centre comerciale.

Valabilitatea vinietei luate la fața locului începe cu ziua în care a fost achitată și se termină la ora 23:59 a ultimei sale zile.

Pentru vinietă Moldova ai nevoie doar de următoarele informații:

  • numărul de înmatriculare al vehiculului;
  • numele conducătorului auto;
  • CNP sau, în cazul cetățenilor străini, numărul și seria pașaportului
  • țara din care provine vehiculul;
  • tipul vehiculului;
  • perioada pentru care se dorește vinieta;
  • echivalentul în lei moldovenești a taxei drumurilor în Moldova.

Trebuie să păstrezi ordinul de încasare al plății pe tot parcursul șederii în Moldova, astfel încât să îl poți prezenta autorităților ce exercită controale.

Totuși, este important să ai în vedere faptul că, pentru orice vinietă MD care depășește prețul de 45 de euro, vei plăti un comision în valoare de 1,5% din sumă sau 7 lei moldovenești băncii.

Pot cumpăra online vinieta Moldova?

Vinieta moldova vinieta md vinieta moldova online
Vinieta Moldova 2024

Da! Sfatul nostru este să și optezi pentru această modalitate, pentru că este nu doar mai rapidă, ci, după cum ai văzut mai sus, poate fi și mai ieftină.

Ministerul Transporturilor oferă oportunitatea de a lua vinieta pentru Moldova online, prin platforma Mpay.

Pur și simplu respecți pașii de mai jos.

Completezi/selectezi:

  • tipul vehiculului;
  • data de la care vrei să devină vinieta MD online activă;
  • termenul ei de valabilitate;
  • țara în care a fost vehiculul înmatriculat;
  • numărul de înmatriculare al vehiculului;
  • numele conducătorului auto;
  • CNP sau, în cazul cetățenilor străini, numărul și seria pașaportului;
  • e-mail-ul, unde vei primi înregistrarea plății.

E nevoie să confirmi suma afișată, adică valoarea vinietei schimbate din euro în lei moldovenești, la cursul Băncii Naționale a Moldovei.

Ai 4 modalități de plată a vinietei MD online la dispoziție. Cel mai convenabil este să optezi pentru cardul bancar (MasterCard sau Visa) dacă nu ești încă pe teritoriul țării.

Poți plăti și numerar vinieta obținută online, în cazul în care te afli deja în Moldova. Asta înseamnă că vei tipări ordinul de plată și vei porni în căutarea unui terminal PayMaster, QIWI, MMPS sau un oficiu poștal pentru a efectua tranzacția.

Opțiunea „Verifică nota” de pe https://mpay.gov.md/ îți arată valabilitatea pentru taxa drumurilor în Moldova și îți permite să descarci varianta PDF a vinietei. Tot ce mai trebuie să faci este să printezi dovada plății și îți poți vedea de traseu.

Cât costă vinieta Moldova în 2024?

Vinieta MD are un preț destul de variabil și are legătură cu perioada de valabilitate a acesteia, alături de tipul vehiculului.

Vinieta Moldova pentru autoturisme și vehicule cu până la 8 locuri:

  • Vinieta Moldova 7 zile: 4 euro
  • Vinieta Moldova 15 zile: 8 euro
  • Vinieta Moldova 1 lună: 16 euro
  • Vinieta Moldova 3 luni: 45 euro
  • Vinieta Moldova 6 luni: 85 euro
  • Vinieta Moldova peste 6 luni: 180 euro (se achită pentru fiecare perioadă consecutivă de 180 de zile, inclusiv perioadele incomplete ce urmează după primele 180 de zile)

Vinieta Moldova pentru autobuze între 9 și 24 de locuri inclusiv:

  • Vinieta Moldova 1 zi: 6 euro
  • Vinieta Moldova 7 zile: 24 euro
  • Vinieta Moldova 1 lună: 48 euro
  • Vinieta Moldova 3 luni: 120 euro
  • Vinieta Moldova 1 an: 480 euro

Vinieta Moldova pentru autobuze cu minim 25 de locuri:

  • Vinieta Moldova 1 zi: 7 euro
  • Vinieta Moldova 7 zile: 28 euro
  • Vinieta Moldova 1 lună: 56 euro
  • Vinieta Moldova 3 luni: 140 euro
  • Vinieta Moldova 1 an: 560 euro

Taxa de drum Moldova pentru camioane de până la 3,5 tone:

  • Taxa de drum Moldova 1 zi: 5 euro
  • Taxa de drum Moldova 7 zile: 20 euro
  • Taxa de drum Moldova 1 lună: 40 euro
  • Taxa de drum Moldova 3 luni: 100 euro
  • Taxa de drum Moldova 1 an: 400 euro

 

Vinietă Moldova 1 zi 7 zile 1 lună 3 luni 1 an
Autoturisme și vehicule max. 8 locuri 4€ 8€ 16€ 45€ *85€ la 6 luni/180€ la peste 6 luni
Autobuze 9-24 locuri inclusiv 6€ 24€ 48€ 120€ 480€
Autobuze min. 25 locuri 7€ 28€ 56€ 140€ 560€
Camioane max. 3,5 tone 5€ 20€ 40€ 100€ 400€

*pentru fiecare perioadă consecutivă de 180 de zile, inclusiv perioadele incomplete ce urmează, se plătesc 180 euro

Taxă de drum Moldova pentru autovehicule de peste 3,5 tone

Autovehiculele cu masa totală ce trece pragul de 3,5 tone au un tarif mai mare pentru taxa de drum în Republica Moldova decât celelalte categorii menționate.

Există și aici o diferență considerabilă, deoarece camioanele sunt împărțite în două limite: de la 3,5 la 10 tone și de la 10 la 40 tone.

Taxa de drum Moldova pentru camioane între 3,5 și 10 tone:

  • Taxa de drum Moldova 1 zi: 8€
  • Taxa de drum Moldova 7 zile: 32€
  • Taxa de drum Moldova 1 lună: 64€
  • Taxa de drum Moldova 3 luni: 160€
  • Taxa de drum Moldova 1 an: 640€

Taxa de drum Moldova pentru camioane între 10 și 40 tone:

  • Taxa de drum Moldova 1 zi: 1€
  • Taxa de drum Moldova 7 zile: 55€
  • Taxa de drum Moldova 1 lună: 112€
  • Taxa de drum Moldova 3 luni: 280€
  • Taxa de drum Moldova 1 an: 1120€

 

Vinietă Moldova 1 zi 7 zile 1 lună 3 luni 1 an
Camioane 3,5-10 tone 8 euro 32€ 64€ 160€ 640€
Camioane 10-40 tone 11 euro 55€ 112€ 280€ 1120€

În ce monedă se poate plăti vinieta pentru Moldova?

Vinieta sau taxa de drum în Republica Moldova se achită în lei moldovenești sau valută străină, în funcție de cursul valutar al Băncii Naționale a Moldovei de la acel moment.

Am nevoie de vinietă Moldova și pentru remorcă?

Vestea bună e că nu, nu ai nevoie să plătești extra pentru remorcă la vinietă în Moldova. Aceasta este integrată în prețul vinietei camionului.

Astfel, poți circula fără să îți faci griji în acest sens. 

Cât costă o amendă pentru vinietă în Moldova?

Înainte de a vorbi despre bani, e esențial să știi că lipsa chitanței și neachitarea vinietei în Moldova, îți „dăruiește” o amendă. Asta nu numai dacă ai parte de un control, ci și la graniță, când vrei să părăsești țara.

Valoarea amenzii pentru vinietă Moldova este:

  • între 2.250 și 3.000 de lei moldovenești pentru o perioadă ce depășește 7 zile din clipa în care vehiculul este în Moldova și nu are un certificat ce atestă plata vinietei;
  • între 3.000 și 9.000 de lei moldovenești pentru repetarea sancțiunii în decursul aceluiași an.

Am fost prins fără vignetă în Moldova, ce fac?

Singura posibilitate pe care o ai este să plătești amenda.

Desigur, ar fi bine să nu mai încerci experiența, iar data viitoare să te asiguri din timp că ai vinieta plătită pentru Moldova.

Dacă mergi în explorarea mai multor state europene sau job-ul tău este de așa natură încât beneficiezi de o călătorie continuă, citește și despre cum stă treaba cu vinieta în Austria, Cehia sau Elveția. Blogul nostru este actualizat în permanență cu noutăți din domeniul transporturilor!

CargoTrack oferă și soluţii pentru plata automată a taxelor de drum în următoarele ţări:

5/5 - (8 votes)
Vlad

Sharing is caring

Facebook
Twitter
LinkedIn

Descoperă mai multe direct de la specialiști

Citește informații complete de ultimă oră din domeniul transportului ori descoperă sfaturi și exemple de bune practici pentru a-ți eficientiza întregul parc auto!