cargo

Unde se plătesc amenzile de circulație din străinătate? – Soluții și sfaturi utile

Majoritatea șoferilor știu deja faptul că atunci când circulă cu autovehiculele în țară sau peste hotare trebuie să se aștepte la primirea unor amenzi de circulație, în cazul în care vor încălca legea. Unii dintre ei încalcă regulile cu bună știință, alții din neștiință, iar amenda sosește prompt aproape de fiecare dată, iar mulți șoferi doresc să afle unde se plătesc amenzile de circulație din străinătate.

Mai ales când aceștia circulă în străinătate, problemele ar putea însemna nu doar primirea amenzii în sine, ci și diferite alte lucruri importante. Cei care s-au aflat în această situație, fie că au condus o mașină personală, fie una aparținând firmei la care sunt angajați, recomandă tuturor să achite rapid contravenția, altfel se va evita majorarea cuantumului amenzii, dar și pentru a beneficia de posibilitatea de a plăti doar jumătate din suma datorată.

În articolul de mai jos vei descoperi unde se plătesc amenzile de circulație din străinătate, dar și câteva soluții și sfaturi utile pentru a le achita în mod mult mai ușor, mai ales când vine vorba despre transportatori cu zeci de angajați care circulă prin multe țări ale lumii.

1. Unde se plătesc amenzile de circulație din străinătate

Oricine alege să conducă în străinătate trebuie să se aștepte la eventualitatea primirii unei amenzi pentru neregulile pe drumurile publice. În Uniunea Europeană legislația prevede ca fiecare țară să recunoască și să aplice sancțiunile rutiere ale altui stat membru, iar amenda primită de șofer ajunge, cu siguranță, în timp util, prin poștă, la domiciliu. Înștiințarea va cuprinde suma și modalitatea în care conducătorul auto poate să o plătească. 

Amenzile de circulație primite în străinătate, în alte țări decât cele din Uniunea Europeană, pot fi achitate pe loc sau prin mandat poștal. Cel mai bine este să se plătească pe teritoriul țării respective, în acest mod evitându-se diferite neplăceri ce ar putea apărea la trecerea graniței sau posibilele penalități.

Totuși, pentru aceste state este utilă cunoașterea legislației cu privire la plata amenzilor, deoarece nu există un consens. 

De exemplu, pentru Marea Britanie cei care încalcă legislația rutieră nu mai primesc amenda acasă, prin poștă, pentru că acest stat nu se mai află în spațiul Uniunii Europene. Termenul de plată este de 28 de zile, existând și posibilitatea de micșorare a cuantumului dacă amenda este achitată în 14 zile.

Majoritatea amenzilor se pot plăti online, dar există și alte modalități de plată. Un alt exemplu este plata amenzii în Turcia. Contravenția se poate achita online, dar și la bancă, agenții fiscale sau la instituții acreditate. Important de știut este că plata se poate face și la graniță. 

2. Soluții și sfaturi utile pentru plata amenzilor de circulație din străinătate în mod facil

Transportatorii și firmele cu zeci de angajați care circulă prin multe țări trebuie neapărat să aibă în vedere soluțiile cele mai ușoare pentru plata amenzilor de circulație primite de șoferii lor. Una dintre cele mai întâlnite probleme cu care se confruntă aceștia este cea referitoare la plata taxelor de drum, de multe ori fiind uitată cu desăvârșire. 

O soluție excelentă este sistemul de ticketing, care calculează costurile, plătindu-le direct din contul utilizatorului. Astfel, transportatorii scapă de amendă, plătind rapid și ușor exact suma pe care o datorează pe drumurile internaționale. Alte beneficii ale acestui sistem sunt:

  • se plătește doar pentru distanțele parcurse;
  • se verifică în permanență starea contului utilizatorului;
  • permite schimbarea rutei fără a depinde de taxele de drum;
  • se înregistrează ruta și se plătesc automat taxele de drum.

Tot mai multe state din lume au început să folosească camerele video pentru a monitoriza traficul, așa că greșelile șoferilor nu sunt trecute ușor cu vederea. În cazul în care s-a înregistrat o încălcare a regulilor de circulație, amenda poate deveni o realitate dură, în funcție de sumele primite. Plata amenzilor se face cash, prin transfer bancar sau folosind un card, scutind șoferul de situația de a fi nevoit să facă schimbul valutar adecvat. 

În concluzie, plătirea amenzilor de circulație în străinătate este destul de simplă când vine vorba despre spațiul Uniunii Europene, însă situația se schimbă dacă șoferul primește o astfel de contravenție în afara acestei zone. 

Unde se plătesc amenzile de circulație din străinătate
4.2/5 - (18 votes)
Vlad

Sharing is caring

Facebook
Twitter
LinkedIn
Scrie-ne ACUM!
1
Ai nevoie de ajutor?
Bună ziua!
Cu ce vă putem ajuta?